Clasificarea masinilor (bormasinilor) de gaurit

Operatiile care se pot executa cu ajutorul masinii de gaurit pot fi: efectuarea unei gauri, largirea unei gauri, adancirea unei gauri si, daca folositi un capat special, filetarea.

Masinile de gaurit se pot clasifica dupa trei criterii principale, si anume: dupa felul in care este actionat burghiul, exista masini de gaurit manuale si masini de gaurit electrice. Din punct de vedere al felului in care sunt realizate si al ariei de utilizare, se pot intalni masini de gaurit fixe (de banc), cu montant, cu coloana, radiale si cu varf revolver. O ultima clasificare a acestor masini de gaurit se poate face din punct de vedere al arborelui principal, existand masini de gaurit verticale si orizontale.

Bormasina este cel mai intalnit model de masina de gaurit (electrica), ea fiind folosita atat in casa cat si pe santiere sau in fabrici.

Ele pot fi cu alimentare directa de la retea sau cu acumulator. In functie de nevoi, puteti intalni bormasini cu pecutie, care sunt folosite in special pentru efectuarea gaurilor in beton, si bormasini fara percutie sau obisnuite. Datorita evolutiei in industria constructiei a acestor barmasini, in ziua de astazi am ajuns sa ne bucuram de asa-zisele bormasini 2 in 1 care, cu ajutorul unui singur comutator, pot trece de la modul de gaurire fara percutie la cel cu percutie si invers.

In momentul in care doriti sa va achizitionati o bormasina, trebuie sa aveti foarte clar in minte modul in care o veti folosi deoarece, chiar daca exista o gama foarte variata de modele, trebuie sa stiti ca puterea dezvoltata de ele difera, si daca nu veti face o alegere potrivita, bormasina nu va va fi utila sau o veti suprasolicita, fapt ce va atrage defectarea acesteia. Asadar, din punct de vedere al puterii dezvoltate, exista bormasini cu putere mai mica de 500 de watti, bormasini cu putere intre 500 si 750 de watti si 750 si 1000 de watti si bormasini cu putere peste 1000 de watti.

Dupa cum am mai spus, modelele de bormasini au evoluat foarte mult, fapt ce a dus la aparitia unui nou criteriu de clasificare, si anume cel in functie de numarul de trepte ale angrenajului, intalnind modele de bormasini cu una, doua sau chiar trei trepte sau viteze de functionare.

 

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.