cel-mai-recomandat-machiaj

Cele mai noi accesorii de machiaj pe care le recomand anul acesta

Noul lapte demachiant Aquafil Light de la Ivatherm

Demachierea este un pas obligatoriu în rutina mea zilnică de îngrijire a tenului, iar un produs specific de calitate este pentru mine indispensabil.

De regulă folosesc ape micelare atunci când îndepărtez machiajul însă iarna pielea mea are nevoie de ceva mai consistent, ca atare un lapte demachiant este binevenit.Echipa Ivatherm mi-a trimis spre testare acest nou produs din gama Aquafil Light și țin să le mulțumesc pe această cale.

 Iată ce promite:

„AQUAFIL LIGHT Lapte demachiant lejer este indicat pentru curățarea zilnică a pielii sensibile, normale și mixte. Ȋnlătură machiajul și impuritățile de pe suprafața pielii. Laptele, prin compoziția sa special concepută pentru pielea normală și mixtă, are proprietăți antiinflamatorii și hidratante. Ajută la eliminarea toxinelor și ȋmbunătățește respirația cutanată. Cu o textură fină și lejeră, curăță pielea cu delicatețe.”

  Iată impresiile mele:

  • Este un produs foarte lejer și delicat; curăță rapid machiajul și nu încarcă tenul.
  • Are o textură neuleioasă, de loțiune, iar mirosul e unul discret și plăcut.
  • Nu produce disconfort sau usturime la nivel de epidermă, totuși la nivelul ochilor (ai mei sunt cam sensibili) am simțit de fiecare dată o ușoară iritare.
  • După ce îndepărtez machiajul cu ajutorul acestui produs, obișnuiesc să curăț rămășițele cu o loțiune micelară și abia apoi aplic crema/ serul/ uleiul pentru față.
  •  Laptele demachiant Aquafil Light se pretează, în opinia mea, tuturor tipurilor de ten, indiferent de vârstă; îl recomand chiar și persoanelor care nu sunt amatoarele acestui tip de produs fiindcă lasă pielea curată și în același timp hidratată.

lapte-de-machiaj

Se prezintă într-un tub ușor de folosit iar orificiul dozează excelent produsul. Eu personal aș prefera să fie neparfumat și sunt puțin dezamăgită fiindcă are în compoziție parabeni.

Prețul este de 50,38 RON/ 200ml, este un produs testat dermatologic și hipoalergenic. Produsele Ivatherm reprezintă cadouri minunate, iar în această perioadă puteți profita de reduceri de -30% în magazinul on-line al brandului!

 Voi ce produse preferați atunci când vine vorba despre demachiere?

NOUL ELIXIR DIN GAMA PREMIER CRU DE LA CAUDALIE

Noul Elixir din gama Premier Cru de la Caudalie

Un alt ulei pe care am vrut să pun mâna de îndată ce a ieșit pe piață este marca Caudalie.

Iubesc acest brand fiindcă nici un produs nu m-a dezamăgit, și am testat o grămadă. În plus este foarte aproape de natural și respectă mediul.

Ce promite Elixirul din gama Premier Cru

‘Acest ulei uscat preţios, alianţa perfecta ȋntre senzorialitate şi eficacitate, fuzionează cu pielea pentru o acțiune globală anti-îmbătrânire.

Pielea este hrănită, mai întinsă, mai luminoasă.

Jumătate ulei- jumătate ser, acest produs pregăteşte şi completează perfect acțiunea cremei pentru un efect restructurant demonstrat.’

Impresiile mele

  • Este un produs luxos care se prezintă într-un frumos recipient de sticlă dotat cu pipetă.
  • Textura este, în opinia mea, de ulei…nu simt să fie o combinație ser-ulei.
  • Are un miros destul de puternic pentru mine, însă foarte placut.

Efectele sunt aproape imediate, așa cum mă și așteptam de altfel (mi-am făcut o impresie despre acest elixir încă de la prima utilizare): in primul rând de netezire, pielea mea nu are riduri încă (în afară de cele de expresie de sub ochi) însă aspectul epidermei este mult întinerit, împrospătat și mai dens.

Tenul arată în general mai odihnit și mai luminos. În plus, dacă aveți nevoie (ca și mine) de un tratament intensiv de hidratare a pielii după sezonul rece, atunci elixirul este cea mai bună soluție.

Nu știu ce efect are asupra petelor pigmentare fiindcă ale mele sunt invizibile pe timp de iarnă, însă tot ce promite acest produs, îndeplinește cu vârf și îndesat.

Este recomandat tuturor tipurilor de ten, totuși eu cu tenul meu mixt, nu l-aș putea folosi în perioada călduroasă a anului; cu toate că este un ulei uscat, o parte rămâne la suprafață după aplicare și durează câteva ore până intră complet în piele; de aceea, prefer să îl utilizez seara.

Cred că se pretează excelent tenurilor uscate și se poate folosi ca atare sau înainte de cremă.

 Prețul este de 60€/ 29ml însă este un produs foarte spornic; se recomandă 4 picături la o utilizare, eu de regulă folosesc aproximativ 1 cm pe pipetă și îmi ajunge pentru ten, gât, decolteu și suprafața mâinilor.

Conține 99.5% ingrediente de origine naturală, non-comedogenic, testat dermatologic, fără parabeni, fenoxietanoli, ingrediente de origine animală.

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.